Ieri Ţi – Am dat Răspunsul

  Oamenii greşesc.

         Sunt uneori doar animale cu specializare în minciuni.De ce? Pentru că toţi ştim că nu se întâmplă nimic dacă nu suntem prinşi.Natura noastră este de a fi egoişti, de a fi răi, de a ne preface aceste porniri şi de a ni le ascunde.Singurele momente când ne rupem de natura asta este când avem pasiune faţă de ceva (sau iubire), atunci tăiem o bucată din felia noastră de tort şi o dăm obiectului pasiunii.

       Totuşi, oricât de gravă ar fi o greşeală există aceaşi putere necesară iertării ei.Mergând mai departe, două suflete ce odată s-au aplecat ca să se prindă de mână peste prăpastia sorţii nu au voie să fie în conflict, tocmai pentru că jignesc forţa ce le-a creat cunoaşterea. Greşeala poate fi fructificată doar prin iertare, şi ăsta-i drumul cel mai scurt spre relativa noastră bunătate umană.

      Suferinţa unui suflet ce nu a primit iertare o depăşeşte în mod sigur pe cea corespunzătoare greşelii.Fiecare secundă trecută, conştientizată ca o picătură chinezească supradimensională, adaugă lichid de picurat şi precizie picurării.Un păcat mai mare e să nu oferi iertare intenţionat, sub pretextul insuficientei căiri, totuşi e evident când părerea de rău există sau nu, prin urmare păcatul rămâne, demonstrând o stângăcie voită, şi contribuie la cercul vicios : dinte pentru dinte – până când – gingie pentru gingie.

      N-am înţeles cum : unii nu pot ierta, `eternitatea` este pronunţată ca şi cum s-a avut de-a face cu ea,  cum buretele unei vremi scurte a şters amprentele unei vremi lungi, şi mai ales dârzenia cu care aceste fapte sunt susţinute .Cine doreşte iertare, şi-o cere, pentru că -important- acela s-a iertat pe sine deja, şi vrea  să-i arate greşitului acest lucru, că-i pasă; la fel şi cel care trebuie să ierte va trebui să o facă inevitabil, altfel totul se reduce la ignoranţă, voită sau ne-, şi la cenuşa buretelui de şters. Când va trebui să fie iertată greşeala? Răspunsul e difuz, totuşi se simte destul de precis când a trecut momentul.

    Te sfătuesc pe tine cel încă neiertat ca până să devii un suflet rece, ia-ţi orgoliul gol într-o valiză, cântăreşte-l, dacă e prea uşor urcă în trenul spre viitor, acum că ai învăţat cum să te comporţi într-o deraiere…

    

Scrisoare din Ţara-de-Nicăieri

         Îmi caut inima.Cu ultima rezervă de energie, vreau să o găsesc, să-i mulţumesc „gazdei”, şi să-i spun că bucuria descoperirii e mai mare decât reproşul ospitalităţii.Da, strigătul meu este de fapt un suspin trândav, iar „ultima mea rezervă” – o uşoară forţare a gazdei de a-mi uda buzele cu oţetul speranţei.
     N-am găsit-o nici la paragraful II, şi pot doar să mi-o amintesc când era goală, totuşi fericită.Ceaţa în care mi-o amintesc e creată de : modul ireversibil al plecării ei, al destinaţiilor unde a lăsat ofrande promiţătoare : părţi din ea.
      Tremorul provocat de predarea ei mi-a fost mereu un viciu cu caracter retoric, asemănător fumătorului ce comunică în singurătate cu ţigara la un nivel ştiut numai de el.
Căutarea mi-a adus nopţi albe peste nopţi negre, nopţi gri.Răsărituri neaşteptate sub lentila frământărilor mi-au luminat ochii forţându-mă să dorm numai din motive fotofobice.M-am amuzat deseori la sunetul bătăilor inimii privindu-l ca pe-un fundal  ironic al scopului meu.Delir…
      Te caut, ai libertatea şi controlul să mi te afişezi în atât de multe himere ca şi căutări, totuşi ai grijă, controlul e mai probabil să fie exercitat asupra lucrurilor decât a sinelui.
      Şi…nu contează că e împrăştiată, contează că atunci când o voi găsi o voi readuna pentru virtutea celei ce o găzduia în taină…

Planeta e mare!

10ce lucruri de care nu ştii :
– 1. Scrie despre ceva într-un minut!

– 2. Hmm…What should I read next?!

– 3. Snoop Dog sigur nu fuma iarbă atunci…

– 4. Ia-o pe-asta! Glonţ cât capul tău…

– 5. Omul căruia să nu-i întorci spatele…

– 6. Ce vrei? R : Un hamac din-ăla. – asta nu e ceva nou…

– 7. Danseez…pe-entru cine dansez?

– 8. Cel puţin 2 moduri te ajută 🙂

– 9. Epave…ce epave!

– 10. Dacă vă era dor de ele, aici le găsiţi…

Am scris demult ca să revin… Versuri I

          De data asta „forţa” mea scriitoricească se manifestă prin încercări lirice relativ recente.De menţionat absenţa oricărui caracter mimetic ale acestor scrieri, izvorul lor porneşte din masochismul firii creatoare şi acest izvor curge liber pentru cine vrea să soarbă.

Eu tic, eu tac

Mă uit la ceas, e prăfuit

Îl şterg sperând un ticăit,

Dar nu primesc decât răstimp

În aşteptare să mă plimb.

Mă uit la mine-s prăfuit

Cât aşteptam m-am tot gândit

Cum timpul poţi ca să măsori :

Îţi iei tot sângele din pori,

Iei praful, îl topeşti în sticlă

Din ea faci repede-o clepsidră

O umpli, o întorci şi obosit

O să auzi din piele…ticăit.

Atunci eram în stare

Starea mea din care-ţi scriu

Nici zei, nici demoni n-o descriu,

Nici eu, doar tu o vei vedea

În timp, din perspectiva ta.

M-ai transformat dintr-un granit

Într-un burete ce absoarbe totul

Şi am aflat :

Că tot ce stă plecat, este tăiat, necontenit.

Dar alchimia vieţii măsoară doar cu focul
Şi a plecat şi capul, şi sufletul şi corpul,

Să moară moartea ce-au murit.

P.S. Brainstorming-ul ceresc e inutil

                           S-arate inima de pământean umil.




Va urma…

mâncare cu gust de foame II

     Tutunul –  o plantă? un fenomen? oricum i-ai spune medalia lui de veteran spune mai multe.
Se face că demult, când Cristofor se juca de-a bărcile peste ocean, nişte spanioli – vreo câţiva Jose – au adus iarba lu` Scaraoschi pe-acilea, negustori sau nu, intuiţia lor economică a fost cam mare, planta-tutun nefiind cu nimic mai presus decât cartoful, dimpotrivă, sunt vecini în atlasul plantelor.
     Mai inteligenţi ca ei au fost americanii de mai târziu care te prosteau că ţigara e medicament, desigur, pe la începutu` lu` XX medicamentul a primit numele de „drog” şi a supus producătorii la o serie de taxe şi restricţii, fapt neobiectat, indicând conştiinţa perpetuă a lor, adică ştiau ce fac de la începutul prostelii cu medicamentu`.

    Mai nou, oamenii civilizaţi, din afara României, renunţă la fumat an de an, fulgerul lovind într-o furtună a revelaţiei un procent uriaş din foştii fumători.Pe de altă parte, consumul de tutun ( în principal cel rulat a.k.a ţigări ) creşte slowly but surely în ţările pe cale de dezvoltare.Ţările de gradul trei, majoritatea din Africa, nu cred că le arde de nimic, nici măcar de tutun, când ai un leu vrând-nevrând animal de casă, sau când ţi-e sete şi împarţi râul cu o savană întreagă…
   Am putea întreba liniştiţi : ce se întâmplă în România? – din moment ce avem mai multe fântâni pe metru pătrat decât gabonezii şi nu facem parte din celelalte două categorii? 
    E destul de simplu „Fumatul dăunează grav sănătăţii” acţionează ca un impuls către teribilismul înnăscut al aproape oricărui român, teribilism confundat cu „n-am nimic de pierdut”, „nu-mi pasă, când mor, mor” şi alte afirmaţii din Philosophy Hall of Fame.Imaginile ălea penibile? La fel.
          Când „dăunează grav” e afirmat universal, sănătatea ta primeşte un flit în orgoliu, şi urmează să-i aperi onoarea fumând atât cât pentru alţii a fost „dăunător”,  iar ţie nu ţi s-a întâmplat nimic.
        Ruleta jucată cu propria-ţi genă, e riscantă, iar cei care câştigă se laudă.
      La fel ca şi rafinarea alcoolului, apar preferinţe în consumarea tutunului.Străbunică-tu` fuma…numai el ştia ce…sigur nu era cu „hai-tec-triple filtăr madărfacăr”, de aici afirmaţiile conneseurilor de tutun fin care afirmă cu tărie că Plugaru` şi Carpaţi sunt ţigări proaste, câh.Da, au dreptate în contrast cu universul ţigărilor din era în care au fost expulzaţi, totuşi e o mare lipsă de respect faţă de trecut, de obiectul-model după care s-a construit scheletul evoluţiei.
     Personal, cred cu tăria necesară de 70°, că fumatul în majoritatea exprimărilor în care l-am întâlnit, calculându-le şi pe cele cu mine, este o acţiune defensivă.Argumentele le găsesc, simplu, în ipostaze în care oamenii îşi aprind respectiva.
                  În zodiile viciilor, tutunul şi alcoolul au o chimie de invidiat, având ca ore norocoase : cele târzii.
            Este dorinţa de imitare prima motivare a primei ţigări? Fumăm din dorinţa de a ne testa? Să văd cum o ţin, expir, scrumez, vorbesc în timp ce etc. ? Să sperăm, deşi ştim răspunsul – DA – penibil, altfel ar fi 10 puncte pentru Uşa Evoluţioniştilor, iar cimpanzeii vor descoperi că se trag din oameni…
   
    P.s. Sunt indivizi care consumă tutun prizat, mestecat etc., le respect nonconformismul`, am scris despre consumul cel mai des întâlnit.


    P.s. E mult de scris, pe tema asta, asta nu înseamnă că m-am rezumat la ceva
           Mâine : Droguri!

mâncare cu gust de foame

           Un ilustru poet avantgardist spunea : „Vreau bani să scap de vicii”, şi mare dreptate avea cerneala lui.

VICIU : deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. (< fr. vice, lat. vitium) 


Să vedem pe scurt principalele vicii  într-o ordine (sper) aleatorie : a.) Alcoolul, b.) Tutunul, c.) Drogurile, c.) Sexul. 
           Alcoolul – Alcool von Etanol pe numele nobiliar, e o otravă.Da, oamenii beau de ceva timp ( zeci de mii de ani ) o otravă, primind astfel premiul Ficatul de Platină pentru aroganţa lor.
          Faptul că s-a ajuns să se rafineze în băuturi uşoare ( logică dezastruoasă financiar pentru consumator – bei mai mult să te îmbeţi ) e doar un amănunt care nu se leagă cu evoluţia.
         Avem diverse scene (cărţi, filme etc.) unde i se oferă celui iniţiat un pahar cu băutură, ofertantul garantându-i bărbăţia şi puterea în ansamblu, după ingerarea conţinutului.În primă fază, grimasa de pe faţa celui care bea şi râsul celuilalt, nu ne prezintă încredere că teoria a funcţionat, însă numai în urma exclamaţiei ( Aaagh!! ) convingerea că respectivul vibrează de masculinitate e de nestrămutat.
          Unii vor să pară uneori mai intoxicaţi ( beţi ) decât sunt, această dorinţă negativă indică o stare de victimizare care ne duce practic la motivul intoxicării ( beţiei crunte ), şi anume slăbiciunea.
         
             De ce bem otrava? Pentru că :    
– ne inspiră,                                                                
– ne scoate din anonimat la o petrecere,                                                               
– îţi dă curajul care nu-l aveai înainte,
– tu crezi în toate cele de mai sus, de aia bei, în plus ai multe                                                                                             motive pentru asta, bine fixate în momentele de beţie.
             
         Personal nu mai beau atât de mult ca-n trecut, totuşi, am învăţat că atunci când circumstanţele duc la o beţie – n-o să beau niciodată o tărie doar ca să fiu în formă  – omul cu care împart circumstanţele se vrea a fi bine ales anterior.Nimeni nu vrea, desigur,  să vadă lângă el un prost beat, deci upgrade la detectorul de proşti ca primă măsură.
          Am o  nedumerire trezită din sertarele conştiinţei de către un prieten : cum de berea strong a.k.a. black beer e mai scumpă ca berea super-rafinată a.k.a. suc cu aromă de bere? Teoretic procesul de rafinare ia din tărie, o face mai disponibilă, dar costă! de altă parte, berea „raw” nu e supusă la acelaşi tratament, aşa că, de ce mai scump?
                                                                       ***
                În concluzie alcoolul e ceva peste care se poate trece, fiind atât de mult utilizat a devenit parte integrantă din social, efectul consumării fiind subliniat în atâtea analogii ca ceva bun, ceva de dorit.




P.s. Mâine despre tutun…

Hora autumnum

          Încă un pic şi toamna termină de înghiţit vara, mult torida vară, cel puţin aşa a ordonat gen. Calendar anotimpurilor.Până atunci, veninul autumnal în compoziţia lui de : ploi reci, frunze moarte şi  paltoane prăfuite, transpiră în aceste ultime zile de la finele verii, acesta vrând să-şi aplice eficienţa înainte de termen, nimic ilegal pentru oameni, însă, o dezertare faţă de ordinele Calendarului.

        Nu condamn obrăznicia toamnei care supradozează coada verii, chiar apreciez simţul competitiv, mai ales că toamna a devenit un şarpe constrictor pe cale de dispariţie, iar nuanţarea derby-ului Vară-Iarnă e în mare pericol.

          Să protejăm deci Toamna, pentru a ne permite, fără remuşcări, să ne tragem inspiraţia din ea. 

                                                                 ***

   Global warming…sună a complot estival, deşi Vara are alibiuri ferme, oamenii sunt cei care nu pot nega dispariţia găinii având pene la gură,  ei sunt cei conştienţi că gheaţa e pentru ea un deliciu.

      Cu toţii iubim în secret Toamna, e imprevizibilă, şi astfel ne oferă scuze atât de necesare pentru manifestul ei, o iubim pentru abilităţile de diplomat care arbitrează extremele, o iubim şi pentru faptul că ne suportă snobismul multora dintre noi de a o iubi doar când soseşte, o iubim pentru că lunile ei rimează greu…. 

          O iubim fiecare în parte, fie că : răceşti făcând cunoştinţă măduvei cu apa de ploaie,  îţi rupi o mână  când aterizezi în grămada de frunze, un pompier te trezeşte după ce ai fumat o ţigară pe acoperiş ( motiv al multor filme ), ori că salutul unui cocor cu bagajele în cioc îţi aminteşte  de aceeaşi pasăre care te saluta mai timid, demult, la primul lui zbor, la prima voastră întâlnire, când ea te întreba dacă o să pleci la fel…

       Vara ar mai zăbovi, dar ştie bine că mândria ei ar avea de suferit, aşa că o puteţi găsi chiar şi zilele acestea inspectând copacii, uitându-se la cer, aşteptându-şi cocorii care o vor escorta la prima respiraţie a toamnei în laboratorul ei secret, unde va năpârli pentru a ne strânge mâna călduros anul viitor…

       

Timpul concurează la paralele

    
            E august, V/XXI, întrebarea : „când a trecut vara/timpul?” m-a lovit ca un avion de hârtie pliat în grabă.Noţiunea de timp îmbrâncită de toţi pare că nu mai are resurse misterioase, se ştie că jocul lui poate avea diverse reguli pentru fiecare jucător în parte, şi totuşi, uneori, întrebările aparent stupide despre el, devin lungi teme de discuţii, singura concluzie fiind : „Ce repede a trecut timpu`! Tre` să plec să ajung la timp acasă, când mai ai timp putem relua discuţia despre timp…”
           Este timpul şi contorizarea lui o invenţie  a omului, sau a existat înainte? – găsirea unui răspuns ţi-ar putea lua mult timp, provocator prin încercarea altora de a-l găsi, cum aş fi şi eu…doar aşa am ajuns la întrebări în definitiv inutile…
      Când a trecut vara? Răspunsul e simplu ca o limonadă fără zahăr : la timpul ei.   

 P.S. În imagine este prezentat după un domn olandez, faptu` că timpu` are o direcţie, ceea ce face ca viitorul să nu fie fix, spre deosebire de trecut.Ah, şi punctele negre…

Views of spacetime along the world line of a rapidly accelerating observer in a relativistic universe. The events („dots”) that pass the two diagonal lines in the bottom half of the image (the past light cone of the observer in the origin) are the events visible to the observer.

     
     

Primele contraziceri

            Te salut primul, al doilea şi poate al treilea cititor.Nu m-am gândit serios niciodată să-mi fac vreun blog, totuşi am făcut-o.Considerat în trend, ar însemna că aş fi trendy, ceea ce nu-s, motivul a fost simplu : un fel de jurnal pe care, paradoxal, să-l poată accesa toţi, un fel de voyeurism cu acordul ambelor părţi.

            Ce o să scriu? E o întrebare pe care mi-o pun de parcă aş avea o normă stabilită, mai curând „ce o să scrie?” ar fi ecoul pe care ego-ul meu îl caută deja cu lanterna.Şi totuşi practic, ce ai urmări cu un blog?, sunt multe aşteptări, cum ar fi :  un fan-club bine stabilit, el/ea să-ţi citească postările, aprecieri care să te facă să plictiseşti oglinda, şi desigur unii, ar dori să devină dictatori.Eu scriu mai mult sau mai puţin pentru ce-am menţionat, presupun doar că mi-aş face ordine în contraziceri expulzându-le pe foaia virtuală pentru a preveni în modu` ăsta implozia din cutia reală a.k.a. Fabrica-de-Contraziceri, asta ar însemna că am o presimţire că implozia va avea loc curând iar asta ar fi soluţia.

         Se pare că e fun să generezi mai întâi rezolvarea, apoi problema…

Voi reveni cu : schiţe de povestiri, versuri, şi simple păreri.