Hora autumnum

          Încă un pic şi toamna termină de înghiţit vara, mult torida vară, cel puţin aşa a ordonat gen. Calendar anotimpurilor.Până atunci, veninul autumnal în compoziţia lui de : ploi reci, frunze moarte şi  paltoane prăfuite, transpiră în aceste ultime zile de la finele verii, acesta vrând să-şi aplice eficienţa înainte de termen, nimic ilegal pentru oameni, însă, o dezertare faţă de ordinele Calendarului.

        Nu condamn obrăznicia toamnei care supradozează coada verii, chiar apreciez simţul competitiv, mai ales că toamna a devenit un şarpe constrictor pe cale de dispariţie, iar nuanţarea derby-ului Vară-Iarnă e în mare pericol.
          Să protejăm deci Toamna, pentru a ne permite, fără remuşcări, să ne tragem inspiraţia din ea. 


                                                                 ***

   Global warming…sună a complot estival, deşi Vara are alibiuri ferme, oamenii sunt cei care nu pot nega dispariţia găinii având pene la gură,  ei sunt cei conştienţi că gheaţa e pentru ea un deliciu.

      Cu toţii iubim în secret Toamna, e imprevizibilă, şi astfel ne oferă scuze atât de necesare pentru manifestul ei, o iubim pentru abilităţile de diplomat care arbitrează extremele, o iubim şi pentru faptul că ne suportă snobismul multora dintre noi de a o iubi doar când soseşte, o iubim pentru că lunile ei rimează greu…. 
          O iubim fiecare în parte, fie că : răceşti făcând cunoştinţă măduvei cu apa de ploaie,  îţi rupi o mână  când aterizezi în grămada de frunze, un pompier te trezeşte după ce ai fumat o ţigară pe acoperiş ( motiv al multor filme ), ori că salutul unui cocor cu bagajele în cioc îţi aminteşte  de aceeaşi pasăre care te saluta mai timid, demult, la primul lui zbor, la prima voastră întâlnire, când ea te întreba dacă o să pleci la fel…
       Vara ar mai zăbovi, dar ştie bine că mândria ei ar avea de suferit, aşa că o puteţi găsi chiar şi zilele acestea inspectând copacii, uitându-se la cer, aşteptându-şi cocorii care o vor escorta la prima respiraţie a toamnei în laboratorul ei secret, unde va năpârli pentru a ne strânge mâna călduros anul viitor…
       
Reclame

Publicat de

kontraziceri

kontrazici sau altădată?

5 gânduri despre „Hora autumnum”

  1. Toamna…dragule.:) autumn is the sick love of most bohemian people:) it is like a warm special place that has been penetrated for some time now..why choose a certain season, when you can choose a period between seasons? My regards..

    ~A.

Kontrazici ?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s