Am plecat în viitor…

    

(Am auzit zvonuri în gară  cum că Viitorul ce-l caut este prea departe, iar şinele nu se preling până acolo.Nu le-am răspuns nimic, în schimb sângele-mi necheza în vene ca să plec indiferent de urmări.)      

   

     Cu Trecutul  bagaj, m-am urcat în Trenul Prezentului.Imediat cum am pus bagajul în raft a şi dispărut, atunci am ştiut că pornisem deja.Totuşi nu a dispărut de tot, se poate distinge clar fermoarul atunci când mi se face foame, sau când vreun `domn Goe` trage maneta de urgenţă – atunci îmi cade-n cap, mereu cu fermoarul deschis într-un zâmbet parşiv şi larg, aruncându-mă în întunericul Trecutului.
      Mă trezesc, nici nu dormisem, mi-am pipăit doar prea tare viciul reveriei, ce visasem era adevărat şi trebuie să-mi dau valiza jos din cap.În toate compartimentele se avertizează : Somnul este interzis!

De parcă ai putea dormi ştiind cât a costat biletul (+), sau cât de lung e drumul (=), sau măcar de-ar fi locomoţia antrenată de clipit (;;), dar ochii se rostogolesc invers când pe geam nu-i niciun vers, iar inspiraţia în criză e mai mult decât oxigen, e ispita somnifobiei ce nu era.

Stând la (Pe)trecerea Timpului am traversat plictiseala călare pe-o zebră şi începusem să număr natural (6 ignoranţa! 7  poate fi speranţa)  sincronizând prezentul numărului spus cu viitorul celui de numărat, în timp ce : croiam  drum prin gânduri cu maceta, le-mpleteam în hamuri de trăsură pentru cai fără măsură şi pedale excitate de piciorul care-accelera.

 

Dezmeticit, sătul de Carpe Diem îmbibat prin tren, 

Observ că geamul sărăceşte de un mâner intern.

Uluit de ce se contura ca o capcană

Izbesc prin uşa sărăcită tot la fel,

Răzbesc cu umăru-mi îndrăgostit de-o rană

O ling când trenu-mbrăţişează un tunel.

Şi iată bezna! Vântul ce lumina-l dă când pleacă,

O sabie de Întuneric supărată, învăluie totu` fără teacă,

Eu încă sunt lipit de umăr să-mi înving

O conştiinţă resemnată-n teatrul de himere,

Că rana merită şi trenul dragostei aş vrea să-mping

Şi totuşi cicatricea s-ajungă cu întârziere…