Sunt Aer, am respirat prin tine însă acum îmi ţin respiraţia, sunt verde-închis deja sau verde-incomplet, învaţă-mă din nou expiraţia.
Sunt Pământ, acele fire aruncate ce alungă muştele la funeralii şi gravitez în jurul beznei ce umple resemnarea.
Sunt Foc, cu afecţiuni la flacără, mă doare chiar şi ce mai e din jar, adică abia mai poţi să faci grătar şi cu legume chiar din rugul ce fost-a pentru noi un soare.
Sunt Apă iar asta înseamnă multe, dar una dintre ele este să scap prin orişice fisură, sunt apă iar asta nu e cine ştie ce, cu inima acum de diamant furia mea e să curg repedE.
Se pare că bila din ruleta amintirilor violează numărul 0. Încă din primele amintiri reîncarnate tu sari în alt univers paralel. Inima mea umană bate – ca atunci când răbufnea din piatră – căci te-ai dispus peste fizică, peste oceanele gigant ale vreunui cluster, iar când vei împlini anii îţi voi ura şi mai mulţi ani-lumină. Un fel de „s-a sfârşit!” crucificat pe clavicula unde tu nu mă vei vedea.
Kontraziceri 