– pa-stile, pa-sti-lee cum-pă-răăăm! ***
Așa m-am trezit într-o dimineață pe prispa de la farmacia din față. Erau verzi și
erau pentru mine, pentru greață cele portocalii, iar restul se dădeau de gol prin
folia lor provocatoare. Fără-ndoială, fiecare-n parte își căuta boala-pereche.
Deși aveam scaun la cap, n-am găsit laxative să răsplătesc zarva, și totuși m-am spălat cu apa ploii, – care tocmai termina de tras șlițul norilor, rostogolindu-mă într-o băltoacă amestecată cu lacrimi de la plânsul puilor de cancer. M-am dezmeticit de la zgomotul infernal al unui câine râios care nu știa dacă se scarpină sau face întinderea de dimineață. L-am scuipat, cum e datina, iar în ecoul ultimelor secunde de reclamă am adunat ce mai era din forță, am bătut la ușa Yodei, și picioarele ținut m-au cât fugit…
Kontraziceri 