X : A XI-a Poruncă

           POVESTEA LUI MOISE, CONDUCĂTORUL POPORULUI   EVREU

Undeva cu douăzeci de secole înaintea erei noastre, un mic şi nesemnificativ trib de păstori semitici şi-a părăsit vechiul sălaş, care era situat în ţinutul Ur la gura Eufratului, şi a încercat să găsească păşuni proaspete pe domeniul regilor babilonieni. Ei au fost alungaţi de soldaţii regali şi s-au mişcat înspre vest căutând o parcelă de teritoriu neocupat unde ar putea să-şi aşeze corturile.

Acest trib de păstori era cunoscut sub numele de israeliţi, sau cum le spunem noi : evrei. Aceştia au cutreierat în lung şi-n lat, şi după mulţi ani de peregrinări în zadar le-au fost dat adăpost în Egipt. Pentru mai mult de cinci secole au locuit printre egipteni, iar când ţara lor de adopţie a fost invadată de jefuitorii Hysko ( cum am văzut în povestea Egiptului ) au reuşit să se facă utili pentru invadatorii străini şi au fost lăsaţi în pace cu tot cu păşunile lor. Dar după un lung război de independenţă, egiptenii i-au mânat pe Hysko diincolo de Valea Nilului iar  evreii au fost coborâţi la nivelul de sclavi şi au fost forţaţi să muncească la drumuri şi la piramide. Şi cum graniţa era apărată de soldaţi egipteni, evreilor le era imposibil să evadeze.

                                             CUTREIERĂRILE EVREILOR

După mulţi ani de suferinţă au fost salvaţi de soarta lor infectă de către un evreu tânăr, pe nume Moise, care pentru mult timp a trăit în deşert şi a învăţat acolo să aprecieze virtuţile simple ale primilor săi strămoşi care se îndepărtaseră de oraşe şi de viaţa la oraş şi au refuzat să fie stricaţi de lipsa de griji şi luxul unei civilizaţii străine.

Moise a decis să-şi aducă oamenii pe calea plină de iubire a străbunilor. El a reuşit să treacă de trupele egiptene care fuseseră trimise după el şi a condus poporul său în inima câmpiei, la poalele muntelui Sinai. În timpul acestei lungi şi sihastre vieţi în deşert a învăţat să slăvească puterea lui Dumnezeu care stăpânea cerurile şi de care păstorii depindeau cu viaţa. Acest Dumnezeu, unul dintre multele divinităţi care au fost venerate pe o scară larg în vestul Asiei era numit Jehova, şi prin învăţătura lui Moise a devenit singurul Stăpân al poporului evreu.

Într-o zi, Moise s-a făcut nevăzut din tabăra evreilor. Se zvonea că a plecat cărând două table de piatră. În amiaza aceea vârful muntelui a fost ascuns vederii. Întunecimea unei furtuni îngrozitoare îl ascundea de ochiul lumii. Dar când Moise s-a întors, iată! stăteau gravate pe table cuvintele pe care Iehova le-a zis israeliţilor printre bubuiturile de tunet şi fulgere orbitoare. Şi din acel moment, Iehova a fost recunoscut de către toţi evreii ca Stăpânul Cel Mai Înalt al sorţii lor, singurul Dumnezeu Adevărat, care i-a învăţat cum să trăiască nişte vieţi sfinte atunci când i-a invitat să urmeze legea înţeleaptă a celor Zece Porunci.

L-au urmat pe Moise când acesta i-a rugat să-şi continue călătoria prin deşert. L-au ascultat când le-a spus ce să mănânce şi ce să bea, ce să evite astfel încât să reziste în acel climat fierbinte. Şi în final, după mulţi ani de cutreierare, au ajuns pe un pământ ce părea plăcut şi prosper. Era numit Palestina, care înseamnă ţara „Pilistu” a filistenilor, un mic trib de cretani ce s-au stabilit de-alungul coastei după ce au fost alungaţi de pe propria lor insulă. Din nefericire, insula principală, Palestina, era deja locuită de alt popor semitic numit canaaniţi. Dar evreii şi-au forţat intrarea în văi şi şi-au construit oraşe şi un templu monumental într-un oraş  pe care l-au numit Ierusalim, Casa Păcii.

MOISE VEDE ŢARA SFÂNTĂ

Cât despre Moise, el nu mai era liderul poporului său. I s-a permis să vadă crestele munţilor Palestinei de departe. Apoi şi-a închis ochii obosiţi. El a lucrat cu credinţă şi din greu pentru a-l mulţumi pe Iehova. Nu numai că şi-a ghidat semenii afară din lanţurile sclaviei într-o viaţă liberă şi independentă dar i-a şi făcut pe evrei prima naţiune ce slăvise un singur Dumnezeu.

 

 

Traducere şi imagini după Hendrik Van Loon şi http://google.com  ©