Nu stiai …

Eschimos,
Artist, zapada veche,
Cand urc pe iglu imi arunc scara,
Lumanarea o aprind doar cand se lasa seara.
Stau de veghe-n lan ca secara,
Fara ureche!

Sfidez tot ce e contemporan
Langa stafiile unui cer olan-dez instelat
Si o salvie in cantitati cat sa mai am;

Prietena mea a refuzat sa-si spele creierul cu moda
La modu` meditand fara mascara,
Pleaca in Gabon daca iti eviti in ganduri tara!

Sfios ca un credincios fara os :
Creste-ti planta!
A?  ADN genealogic.
Controleaza-l!
Sunt sanse mari sa fii tig…

…am un nou top de foi copt,
Cand topul cade tu sa stii ca El aduce ploi
Nu razboi!

Nu fi idiot ca Iuda!
Ai doar sabie de lemn
Iar cand am scutu` rupt
Nu ma sub-estima, sunt demential
Iar tu in cel mai bun caz un experiment dement.

Stau in Dacia estica,
Sub-scriu maiestrie celtica,
Imi conturez mizeria cu Peronni
Langa un peron perforat de trenuri dilatate
Ca pupilele din Cehia.

Ma ridic peste turnuri ca o sageata trasa
De un elf cu casca de orc
In caz ca esti porc
Iti dau un rat de imprumut
De un timp scurm in pamant.

Logica mea destrama ratiunea de caiet gol, 
Gorgon, sunt UN mongol, in subsol,
Tripat intr-o coliba, termopane mandre din sticla
Da-mi un siclu de argint , te rog,
Ca din nou nu am control ca avioanele cu kerosenul la sol!

Ma innec intr-un parau de pixuri fara pasta!
Stau in lan de grau, caut staul printre grauri
Dar mai grav e ca in loc de aur
Noi foram inimi desarte si orgolii,
N-au tezaur!

Pixelii te-mping sa folosesti periuta cea mai casta
Ia-o pe cea albastra,
Dar intai invata-te sa iti inveti maimuta!

Murdar cu dinti rosii,
Vampir cu buletin din Valhalla!
Trec peste pasta ta de dinti
Ca un tren indian vara!

Si sa-ti spun pe la final
Pe mansarda din Finlanda,
Mai pronuntat ca Decebal!
Cred ca Mos Craciun ar merita sa-nghete
Fara ghete intr-un frigider din Groenlanda!
Animal, animal, rosu ca sosia lui Jackie Chan
Fugi de mine
Pe un horn african din Sudan…
Mai pronuntat ca Decebal!

Pulsaţiile unui ADN

Nebunul calare pe calul gri al mintii…
al indiferentei si starii de sine..
… credulitatii si cunoasterii totale… (?!? )
O himera.

Nimic nu-i perfect.

Urmarit -tu eu altii- zi de zi de un dusman, pe-al mortii plai care te vrea acolo… numele lui este aparat de strajeri monstruosi ca : egoismul, lacomia si toate defectele pervertirii. Metamorfozat in prieteni , in cei lingai cu miros pungas si nu numai, sa le fie de bine. In fete,  fetele, sirene pe calea dezmatului, rare pe casta casei si bune doar ca un rau necesar.

Chiar si in Timp, aceasta solutie la o problema, rostul unei asteptari cu radacini si tragicul tarziu pentru toate. De pe-al Cronosului infinit ne surade material facandu-ne cu mana si stam martori la filmul propriei caderi, fara trailer… descarcat prea tarziu, te descarca de baterie.

Nu-ti ramane decat EUL ,care se intreaba retoric : „Ce caut pe aici?”..Cand as fi putut fi in alta parte..
Se stringe chircit si ramane mut in fata sortii.

Fara repere – sau macar un reper moral existent, tineretea o ia de-a valma in iuresul vietii cotidiene neintrezarind vreo sansa dar nici cultivand-o.
Banditul Sufletelor este pregatit sa ofere oricui indiferent de pregatire sau nivel cultural orice fir de fum, fir de praf , ori fir de saliva lipsita de aconit.

Nu spera, crede! Speranta te face slab, credinta e libertatea.

De citit…sorţii

 Soartă păcătoasă! Nu te-am blestemat niciodată că ai apărut, te blestem că nu te mai arăţi. N-o fi cumva o nouă invenţie a ta, fiinţă de neimaginat, singur lucru care rămîi din această epocă în care necesitatea a dat naştere libertăţii, iar libertatea s-a lăsat înşelată şii a reintrat în burta mamei sale?
                 Tu, singura mea confidentă, singura fiinţă pe care o cred capabilă să-mi fie aliat şi duşman, mereu aceeaşi în ciuda diversităţii tale, mereu imaginabilă, mereu enigmă! Tu, pe care te iubesc din tot sufletul meu, tu după imaginea căreia mă creez pe mine însumi, de ce nu apari? Nu cerşesc, nu te implor umil să te arăţi astfel sau altfel, pentru că ar fi idolatrie, adică prea puţin agreabil ţie. Te provoc la luptă, de ce nu te arăţi? Nu cumva cumpăna universului s-a oprit? Ori enigma ta a fost dezlegată şi te-ai aruncat şi tu în apele eterne? Teribil gând!

                Soartă blestemată, te aştept! Nu vreau să te înving prin principii, nici prin ceea ce idioţii numesc caracter, nu vreau să te visez. Nu vreau să fiu poet pentru alţii, arată-te! Te creez în vis, apoi îmi devorez poemul şi asta îmi este hrana. A mă înfometa în acest mod e o ruşine din partea ta, tu care crezi totuşi că eşti mai puternică decât mine …
Îmi pun încrederea în ochi, titani ai adevărului, conservatorii instinctului, ei vor împleti prima privire cu ramuri şi fructe ce vor arăta ce se întâmplă jos, în rădăcina inimii.Chimie a irişilor, enigmă ce-şi continuă enigmatic propria-i dezlegare, actori ce joacă zilnic vechi piese ale privirii aşteptând clipa premierei, a replicii decisive…aşa că, îi aştern sorţii covorul din maci roşii, ei se vor ofili doar la umbra paşilor ei…

*Adaptare personală după un fragment din Søren Kierkegaard – Jurnalul unui seducător