Excreția erotică (Boala lui Schneider)

Blogul Bolilor Lumești

Conform Ministerului Sănătății, în România există 2544 de bolnavi de excreție erotică, numită și boala lui Schneider. Probabil că numărul lor e mult mai mare, întrucât bolnavii se rușinează și nu vorbesc cu nimeni despre asta.

Așa cum îi spune și numele, excreția erotică leagă expulzarea materiilor fecale de actul orgasmic, sporind, în mod paradoxal, atât plăcerea bolnavului, cât și rușinea inevitabilă. Fecalele ies cu aceeași forță explozivă cu care iese și sperma, pe principiul newtonian „orice acțiune are o reacțiune”. În limbaj de specialitate, expulzarea orgasmică a fecalelor se numește „decartare”.

Blogul Bolilor Lumești (BBL) a vorbit cu T.F., 28 de ani, programator, suferind de boala lui Schneider.

–––––––––––––––-

BBL: Când ai devenit prima oară conștient că suferi de boala lui Schneider?

T.F.: S-a întâmplat într-un cort, în vara anului 2002. Eram cu prietena mea în Vama Veche și băusem vodcă. Am intrat în cort să facem sex și când am decartat…

Vezi articolul original 257 de cuvinte mai mult

saUas

câțiva litri de transpirație,

atât am strâns, punând cearceafurile la

streașina apropierii dintre noi,

câteva sticluțe mici zac deschise, iar

nările-mi sunt pline de spumă,

cine ar putea să spună diferența

între afrodisiac și otrava bună?

trezentor

pe jumate de șosea, ba chiar pe un sfert, oblic, datorită traiectoriei piciorului meu drept  îndoit, aștept între două universuri.

autobuze noi cu numere vechi mă iau peste picior întru o eternă piedică transparentă, ca și cum le-aș face o glumă nenorocoșilor de pe holul școlii.

chiar și așa din cei Trei unul zâmbește continuu, drogat parcă cu bunăvoință pură, cu bunăvoința timpurie nealterată de idei egocentriste, din acelea eficiente doar pe moment, sper că trebuie să știe doar că în capul său de copil nu e loc de asta, altfel se pot răsfrânge peste trupușorul să ca o debara prea mică pentru un om prea harnic.cert este că sufletul său mare pare fi la fel de ușor de rănit.

un altul stă impasibil cu mâinile prinse pe genunchi, într-o oglindă aproape perfectă a poziției mele, deși lentilele îi măresc ochii făcând posibilă detectarea vreunei ezitări în sinceritate, el poartă un zâmbet pe care îl poți lua oricând drept forțat, ori așa participă el la discuție – oricare ar fi ea – atunci când nu are nimic vrednic de spus. cert e că frumusețea lui interioară se estompează în același ritm cu importanța înzestrată aparențelor. 

suntem patru, în total mai mulți, restul mă salută trecând pe stradă, împliniți, gravizi și mirosind a benzină.

ultimul stă fix lângă mine, sau la fel de precis pot spune că eu stau lângă el, de fapt persistența îmi șoptește că eu mă așez cu un aer de contemplație mai des lângă el, acum însă nu știe niciunul.

oare ce face pe telefonul mobil? trec repede ca de obicei peste întrebare și parcă îmi doresc acel model doar pentru că îl butonează el. iluzia e că are patru mâini și că anexează tot ce atinge, cuprinzîndu-i materia. cert este că sclipirea din ochii lui pare a fi a unei stele care își amână chiar și propria cădere.

într-o fracțiune de secundă ne aliniem râsetele și zâmbetele. acest buchet frumos și sincer l-am pus în vaza pentru florile nemuritoare, vaza neagră cu gâtul din ce în ce mai  lung pe măsură ce rulează genericul de final.

luxul lucşilor

deasupra oraşului, ăla din…

cum îi spunea? oricum citea, pe

mochetă… nu, nu, pe preş cred că era ,

nu de la ikea, era de la ţară de la el,

din basarabia?

ideeea este că venea din est şi

aproape deşirat îi cădeau cuvintele prin

covor în aburii sfârşitului de săptămână, iar

pentru că îi plăceau în mod egal şi pisicile dar

şi câinii, pe perna sa era un hibrid care lătra

dimineaţa şi torcea seara, spre deosebire de

bărbosul ăla pustnic care tot mustăceşte,

latră toată ziua înfundat în lampion cu

nasul său de ceară care se topeşte de fiece

dată când bea gin fără fitil, acum însă

ascultă până şi el cum retina Ăluia-Din care

zgârâie paginile luminate difuz de

reflexia în abdomen a stelelor…

…sau a magnificului Lovor-Campa.

Mă…

Mă opresc să ascult furnicile de pe spate, ele merg cu paşi mici, apăsaţi spre ceafă de unde se întorc pe şira spinării asemenea unui puhoi de oameni ce sunt nevoiţi să fugă de apocalipsă printr-un tunel.Bătăi plecate în vacanţă prin tâmple, încheieturi şi călcăie…fug, din nou!

Spaţiu tăiat în cadre de câte zece metri rămâne sacadat în spate, în faţă e timpul, când alerg adun informaţii despre copii lui…

non-elementaria

         

Sunt Aer, am respirat prin tine însă acum îmi ţin respiraţia, sunt verde-închis deja sau verde-incomplet, învaţă-mă din nou expiraţia.

  Sunt Pământ, acele fire aruncate ce alungă muştele la funeralii şi gravitez în jurul beznei ce umple resemnarea.

  Sunt Foc, cu afecţiuni la flacără, mă doare chiar şi ce mai e din jar, adică abia mai poţi să faci grătar şi cu legume chiar din rugul ce fost-a pentru noi un soare. 

Sunt Apă iar asta înseamnă multe, dar una dintre ele este să scap prin orişice fisură, sunt apă iar asta nu e cine ştie ce, cu inima acum de diamant furia mea e să curg repedE.

Se pare că bila din ruleta amintirilor violează numărul 0. Încă din primele amintiri reîncarnate tu sari în alt univers paralel. Inima mea umană bate – ca atunci când răbufnea din piatră – căci te-ai dispus peste fizică, peste oceanele gigant ale vreunui cluster, iar când vei împlini anii îţi voi ura şi mai mulţi ani-lumină. Un fel de „s-a sfârşit!” crucificat pe clavicula unde tu nu mă vei vedea.

 

Amintiri din Kriptonită

momentul de reverb al perceptiei ma lasa sa cuprind lumea în
cadre supra-expuse ca o lectie într-un ciclu învatabil doar cu inteligenta emotionala de cinci stele. nu e prea târziu sa renunti la ce faci,
chiar si nimicul este o crima a non-actiunii, o cresa de curve cersetoare într-o sinagoga din Ierusalim, asa ca momentul Devreme evolueaza în
Acum, caci daca secunda este întârziata, negresit ca un contabil Fecioara te vei prinde în camasa de forta a închistarii vointei, a cresterii
exponentiala a neuronilor sinucisi, de disperarea neretribuirii lor catre experimente aducatoare de vocatie, vocatia sufletului, a trupului sî
a tuturor substantelor impregnate. ce-ar fi daca ai fi tu deodata? crezi ca te-ai simti vinovat ca esti curios? , calitate intriseca a homosapiens,
dar si dulcele risc care ne îngroasa sângele si ne dilata pupilele la constiinta esecului si a sfârsitului.merita încercat în minimum
de impuls care te face sa tresari într-o noapte lunga de ianuarie dupa ce ai visat cadoul de ziua ta.

oda all-inclusive

imi tremura celulele

fiece data cand ploua

si dupa emotii se-apuca sa cante

sfintei treimi Has-Doi-O,

soneta, vanturi starneste de

scutura rochia Lunii,

iar focuri aprind faclii ce intorc

Soarele pe cealalta raza;

Pamantul plange,

crapa in riduri si-nghite

profanii pierduti 

fara celule simtite.

Invoice

gunoiul societăţii care mai de care

mă face să mă lupt, zi, lună şi soare,

secretul e să-ţi păstrezi sinceritatea

că nu minţi pe nimeni decât personalitatea,

fă tot ce poţi că atunci când nu ai

nu primeşti nimic când cerşeşti de unu` mai,

şi nici în iunie, d-apăi în iulie,

strânge ca furnica

la iarnă vezi ce bun e;

destinul e-o vorbă

ce tace în ciorbă,

când ai o familie urcată pe sobă,

când copii te ţipă şi n-ai nimic în tolbă,

sudează sudoare, 

nu ceda,

ba din contră!

vei spune că ce zic

e-un căcat mai mic,

dar cu wc`u-n curte

alergi să te pişi,

mândria, las-o frate la o parte,

că-s sate fără electricitate

şi minţi ce n-au 

un dram de luciditate,

nu uita, o vorbă sinceră şi dulce

face bine la glicemie şi la ulcer,

că cine ştie să deschidă gura

e ca sfântul Ioan

cu el te poţi antura,

da` mai tare decât o gură de aur

care poate fi falsă ca masca de balaur

e cel ce ştie s-asculte, să tacă,

care doar din gest digeră obstacol,

în schimb primul lucru 

pe care poţi să-l faci,

dacă nu ai cu cine să te descarci,

 meditează şi mănâncă mai curat

că un corp murdar ţi se urcă la cap

şi ar fi păcat să ai sufletul pătat.

 

guest post malice

si cand ii simti sanii aposi, pufosi, precum doua bule de lichid erotic, usor exotic… sa primeasca saliva ce uda rasfrangerea dintilor si pangarirea cu samanta… si stai pe moment, prin clipa, descurcand vise induse de himere atingandu-te cu matase divina.