Am plecat în viitor…

    

(Am auzit zvonuri în gară  cum că Viitorul ce-l caut este prea departe, iar şinele nu se preling până acolo.Nu le-am răspuns nimic, în schimb sângele-mi necheza în vene ca să plec indiferent de urmări.)      

   

     Cu Trecutul  bagaj, m-am urcat în Trenul Prezentului.Imediat cum am pus bagajul în raft a şi dispărut, atunci am ştiut că pornisem deja.Totuşi nu a dispărut de tot, se poate distinge clar fermoarul atunci când mi se face foame, sau când vreun `domn Goe` trage maneta de urgenţă – atunci îmi cade-n cap, mereu cu fermoarul deschis într-un zâmbet parşiv şi larg, aruncându-mă în întunericul Trecutului.
      Mă trezesc, nici nu dormisem, mi-am pipăit doar prea tare viciul reveriei, ce visasem era adevărat şi trebuie să-mi dau valiza jos din cap.În toate compartimentele se avertizează : Somnul este interzis!

De parcă ai putea dormi ştiind cât a costat biletul (+), sau cât de lung e drumul (=), sau măcar de-ar fi locomoţia antrenată de clipit (;;), dar ochii se rostogolesc invers când pe geam nu-i niciun vers, iar inspiraţia în criză e mai mult decât oxigen, e ispita somnifobiei ce nu era.

Stând la (Pe)trecerea Timpului am traversat plictiseala călare pe-o zebră şi începusem să număr natural (6 ignoranţa! 7  poate fi speranţa)  sincronizând prezentul numărului spus cu viitorul celui de numărat, în timp ce : croiam  drum prin gânduri cu maceta, le-mpleteam în hamuri de trăsură pentru cai fără măsură şi pedale excitate de piciorul care-accelera.

 

Dezmeticit, sătul de Carpe Diem îmbibat prin tren, 

Observ că geamul sărăceşte de un mâner intern.

Uluit de ce se contura ca o capcană

Izbesc prin uşa sărăcită tot la fel,

Răzbesc cu umăru-mi îndrăgostit de-o rană

O ling când trenu-mbrăţişează un tunel.

Şi iată bezna! Vântul ce lumina-l dă când pleacă,

O sabie de Întuneric supărată, învăluie totu` fără teacă,

Eu încă sunt lipit de umăr să-mi înving

O conştiinţă resemnată-n teatrul de himere,

Că rana merită şi trenul dragostei aş vrea să-mping

Şi totuşi cicatricea s-ajungă cu întârziere…



    
      

IX -> CUM SĂ ANIHILEZI "VAMPIRII ENERGETICI"

9.) CUM SĂ ANIHILEZI „VAMPIRII ENERGETICI” 


            Câteodată nu ştim să renunţăm.Când un proiect se desfăşoară ne dăm seama că lucrurile nu merg aşa cum am plănuit, ori vor costa prea mult ori vor dura prea mult, sau cineva îţi va lua punctul decisiv.Dar în loc să privim spre noi oportunităţi, continuăm să ne devotăm timpul, energia şi banii unor proiecte sortite eşecului (sau unor relaţii condamnate), săpând o groapă mai adâncă decât cea din care vrem să ieşim.
    
      De ce?! Cel mai probabil vinovat este sila noastră faţă de „costurile scufundate” –  resursele  investite într-un efort pe care nu-l mai putem recupera.Ne îngrijorăm prea mult faţă de ce pierdem fără a lua în seamă costurile stagnării : mai mult timp, efort pierdut şi mai multe oportunităţi ratate.


      Dar mulţumită cercetărilor ale lui Daniel Modlen şi Chin Ming Hui, există o cale sigură de a fi sigur că iei cele mai bune decizii atunci când eforturile merg anapoda : concentrează-te pe ce ai de câştigat, mai mult decât pe ce ai de pierdut.Psihologii numesc asta : adoptarea concentrării stimulate.Când Molden şi Hui au rugat subiecţii să se gândească la scopurile lor în funcţie de potenţialele câştiguri aceştia au devenit mai deschişi în a accepta pierderile întâmpinate.Pe de altă parte când au adoptat concentrarea profilactică (de prevenire) şi s-au gândit la scopuri în funcţie de ce ar putea pierde dacă ar da greş, aceştia deveneau mai sensibili faţă de costurile scufundate.


    Încearcă să faci un efort intenţionat de a te reconcentra înainte de a lua o decizie, reflectând la ce ai de câştigat şi eliminând himerele, astfel vei reuşi mult mai uşor să iei decizia corectă.
                                                                                             Citeşte mai mult…