VI : Piramida, un Fel de Lanţ la Gât

                              ÎNCEPUTUL CIVILIZAŢIEI ÎN VALEA NILULUI

VALEA NILULUI

    ISTORIA omului pote fi decât consemnările unei creaturi înfometate în căutare de… hrană. Oriunde era hrană din belşug acolo se îndrepta şi omul să „îşi aşeze cortul”.

Valea Nilului şi-a câştigat renumele probabil mai devreme. Din interiorul Africii, din deşertul Arabiei şi din părţile de vest ale Asiei oamenii au migrat în grup spre Egipt pentru a se bucura de bogăţiile acelor pământuri. Împreună, aceşti invadatori şi-au creau o nouă rasă proprie care se autointitula : „Remi” sau „Bărbaţii” în acelaşi mod cum uneori noi numim America – „Pământul lui Dumnezeu”. Ei aveau motive serioasă să mulţumească sorţii ce i-a condus pe această fâşie de pământ îngustă. În vara fiecărui an, Nilul trasforma toată valea într-un lac de mică adâncime iar când apele se retrăgeau, câmpiile şi păşunile erau acoperite cu centimetri buni de  pământ din cel mai fertil.

În Egipt, un râu binefăcător făcea munca a un milion de oameni şi făcea posibilă hrănirea populaţiei supraaglomerate a primelor oraşe, despre care nu avem nicio informaţie. E adevărat faptul că nu tot pământul arabil se afla în vale. Însă, un sistem complex de canale şi scripeţi de fântână cărau apa de la nivelul râului până în vârful celor mai înalte maluri şi un sistem de irigare şi mai complex brăzda cu şanţuri toată întinderea.

VALEA EGIPTULUI

    În timp ce omul preistoric era obligat să petreacă şaisprezece ore pe zi adunând hrană pentru el şi membrii tribului, ţăranul egiptean sau locuitorul oraşului egiptean se poate spune că trăia în tihnă. Acesta îşi folosea timpul liber pentru a-şi confecţiona mai multe lucruri dintre care majoritatea erau ornamentale şi foarte puţin folositoare.  

   Mai mult decât atât, într-o zi a descoperit că al său creier era capabil să producă tot felul de gânduri care nu aveau nicio legătură cu probleme legate de hrană, somn şi găsirea unui adăpost pentru copii. Egipteanul a început să speculeze asupra diferitelor probleme ciudate cu care era confruntat. De unde veneau stelele? Cine producea zgomotul tunetului care îl înspăimânta atât de tare? Cine făcea ca râul Nil să crească cu atâta regularitate încât era cu putinţă să te-ajuţi de inundaţiile anuale pentru a alcătui calendarul? Cine era el însuşi, o creatură ciudată înconjurată din toate părţile de moarte şi boală şi totuşi încă era fericită şi plină de voioşie?

      El se întreba atât de mult iar anumiţi oameni chiar s-au simţit datori să iasă inainte şi să investigheze aceste mistere punând la bătaie cele mai bune abilităţi ale lor. Egiptenii îi numeau „preoţi”; aceştia au devenit gardienii gândurilor lor şi erau creditaţi cu un mare respect în comunitate. Erau oameni foarte învăţaţi ce erau încredinţaţi cu sarcina sacră de a păstra consemnările scrise. Ei au înţeles că nu e bine pentru om ca el să se gândească doar la avantajul de moment şi atrăgeau atenţia asupra zilelor din viitor atunci când sufletul său va dăinui diincolo de munţii din vest şi va trebui să dea socoteală despre faptele sale lui Osiris, zeul puternic care era stăpânul viilor şi al morţilor şi care judeca acţiunile oamenilor conform valorilor lor.  Şi într-adevăr, preoţii au concentrat atât de mult aceste concepte despre zilele viitoare pe tărâmul lui Isis şi Osiris încât oamenii au început să privească viaţa ca pe o scurtă pregătire pentru viaţa de apoi şi astfel au transformat fecunda vale a Nilului într-un teren dedicat morţii.

        Într-un mod ciudat, egiptenii au ajuns să creadă că niciun suflet nu putea să intre pe tărâmul lui Osiris fără posesiunea corpului care a fost locul său de rezidenţă în această lume. Astfel, imediat cum un om murea, rudele sale îi luau corpul şi îl îmbălsămau. Timp de săptâmâni întregi era înmuiat într-o solutie de oxid de sodiu iar apoi era umplut cu gudron. Cuvântul persan pentru gudron era „mumiai” iar corpul îmbălsămat a fost denumit „mumie”. Era înfăşurat în metri de pânză preparată special şi era pus într-un sicriu special conceput pentru a fi pregătit pentru ultimul său cămin. Un mormânt egiptean era un adevărat cămin unde corpul era înconjurat de piese de mobilier şi instrumente muzicale ( pentru a atenua lungile ore de aşteptare ) şi de mici statui înfăţişând bucătari, pitari şi frizeri ( iar ocupantul acestui cămin întunecat trebuia să fie aprovizionat cu o cantitate decentă de hrană şi nu trebuia să „plece” nebărbierit).

                                  CONSTRUIREA PIRAMIDELOR

Prima dată, aceste morminte erau săpate în piatra munţilor din vest, dar pe măsură ce egiptenii s-au mutat spre nord au fost obligaţi să-şi construiască cimitirele în deşert. Deşertul era oricum plin de animale sălbatice şi în mod egal plin de tâlhari la fel de sălbatici care pătrundeau în morminte şi deranjau liniştea mumiilor sau furau bijuteriile care erau îngropate împreună. Pentru a preveni aceste profanări egiptenii au început să construiască grămezi de pietre pe morminte. Aceste mici grămezi au început să crească în înălţime deoarece oamenii bogaţi ridicau grămezi mai mari decât cei săraci iar asta era o competiţie acerbă pentru a se vedea cine ridica cel mai mare deal de pietre.

Recordul a fost stabilit de către regele Khufu, pe care grecii îl numeau Cheops şi care a trăit cu treizeci de secole înainte de era noastră. Tumulul său, căruia grecii îi spuneau „piramidă” ( cuvântul egiptean pentru „înalt” era pir-em-us ) avea o înălţime de peste cinci sute de picioare. Acoperea mai mult de doisprezece hectare de deşert, asta însemnând de trei ori mai mult spaţiu cât ocupă biserica Sf. Petru, cel mai mare edificiu al lumii creştine.

Timp de douăzeci de ani, peste o sută de mii de oameni erau angrenaţi în căratul pietrelor necesare de pe partea cealaltă a râului – transportându-le peste Nil ( cum au reuşit să facă asta reprezintă încă o enigmă ), târâindu-le pe distanţe mari prin deşert şi într-un final erau înălţate în poziţia corectă. Arhitecţii şi inginerii regelui şi-au făcut treaba atât de bine încât pasajul îngust care ducea înspre mormântul regal din inima monstrului de piatră nu şi-a deformat forma din cauza greutăţii miilor de tone de piatră ce apăsau asupra-i din toate părţile.

 

Traducere şi imagine după Hendrik Van Loon ©


Reclame

Publicat de

kontraziceri

kontrazici sau altădată?

Kontrazici ?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s